În perioada septembrie 2023 – august 2026, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi participă la implementarea activităţilor proiectului Erasmus+ “Creating Interactive Tools Focusing On The Promotion Of Energy Jobs And Training Paths For WomenWISE alături de patru instituţii partenere din Franța, Spania, Suedia.

Organizarea activităţilor proiectului pe fiecare dintre cei 3 ani de implementare și responsabilitățile fiecarui partener implicat au făcut obiectul primei reuniuni transnaționale, care a avut loc în Belfort - Franța, în perioada 6-7 martie 2024 și la care ISJ Iași a fost reprezentat de inspectorul școlar general și inspectorul școlar pentru proiecte educaționale.

Găzduită de instituția coordonatoare a proiectului, MIFE - House of Information on Training and Employment din Belfort – Fanța, întrevederea a debutat cu prezentarea instituţiilor partenere în proiect, a obiectivelor și a rezultatelor estimate urmată de analiza comparativă a implicării absolventelor cu studii medii sau superioare în poziții de execuție sau conducere în ramura energetică respectiv de tratarea aspectelor de management ale proiectului. În cadrul aceleiași întâlniri participanții au fost invitați ai Prefecturii din Belfort la ceremonia de premiere a celor 14 candidați înscriși în ce-a de –a X-a ediție a competiției locale ”Diversitatea de gen în formarea profesională”.

Proiectul aduce în prim plan promovarea oportunităților de angajare susținute de contextul "green deal", împreună cu provocările strategiilor de egalitate de gen, astfel încât să atragă absolventele către domeniul energiei sustenabile.

Rezultatele tangibile de la sfărșitul proiectului vor fi: un ghid de bune practici atât în domeniul energiei cât și în ceea ce privește egalitatea de gen, o colecție de 20 de portrete interactive privind poveștile cheie de succes ale femeilor din sectorul energetic, un curs online de tip MOOC cu toate instrumentele pedagogice și metodologice care va fi testat de părțile interesate cu sprijinul mediului educațional sau al agențiilor de ocupare a forței de muncă.

Detalii, platforma europeană a proiectului.

 

Gabriela Conea

Inspector școlar pentru proiecte educaționale

0758089407