Peste 600 000 euro pentru învățământul preuniversitar ieșean

Print

Peste 600 000 euro pentru învățământul preuniversitar ieșean prin 3 tipuri de proiecte Leonardo da Vinci: mobilități pentru elevi, mobilități pentru profesori și parteneriate

7 unități școlare ieșene au obținut granturi generoase, cuprinse între 24 000 euro și 140 000 euro, candidând cu proiecte Leonardo da Vinci, de parteneriat sau de formare profesională, în cadrul ANPCDEFP (www.anpcdefp.ro). Acestora li se alătură și Inspectoratul Școlar Județean Iași, care a obținut o finanțare consistentă (184 090 euro) pentru două proiecte care vizează formarea continuă a inspectorilor și a directorilor prin colaborarea cu instituții similare din țări europene: Practici comparative pentru managementul inspecţiei școlare în sisteme de educaţie preuniversitare europene și Îmbunătățirea competențelor de management şi leadership pentru factorii responsabili de implementarea descentralizării în educație.

Este vorba despre Grupul Școlar Șcheia, din mediul rural, care a obținut un grant de 43 192 euro, dar și de alte 4 instituții din mediul urban care au conceput proiecte destinate elevilor: Colegiul Național (140.803 euro), Liceul de Informatică “Gr. Moisil” (52 008 euro), Școala Normală „Vasile Lupu” (51 344 euro) și FEG (24 790 euro). Alte 2 unități au conceput proiecte destinate profesorilor: Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” (2 proiecte, în valoare de 24 480 euro și 36 900 euro) și Grupul Școlar „Virgil Madgearu” (32 130 euro).

Proiectele aprobate prevăd mobilități cu durata cuprinsă între 1 și 3 săptămâni, pentru elevi sau pentru cadre didactice, în țările partenere. La aceste proiecte participă, în funcție de tipul proiectului, între 12 și 45 de persoane.

Comunitatea educațională ieșeană are cu atât mai multe motive de satisfacție pentru aprobarea acestor proiecte, cu cât la nivel național au fost acceptate numai 77 astfel de proiecte pentru elevi și 39 pentru profesori, în timp ce 80 au statutul de rezervă, iar alte 154 de proiecte au fost respinse.

Mobilitățile Leonardo da Vinci au ca scop formarea profesională, prin mobilități transnaționale (plasamente în instituții/organizații din alte tari europene care participa la Programul de Învățare pe Tot Parcursul Vieții). Proiectele presupun asocierea în parteneriat a cel puțin unei instituții/organizații eligibile din România cu cel puțin o instituție dintr-o țară participantă la Învățare pe Tot Parcursul Vieții. Acestea sunt de 2 tipuri: plasamente de formare care sprijină participanții să se adapteze la noile cerințe ale pieții muncii din Comunitatea Europeană, să dobândească abilitați specifice și o mai bună înțelegere a culturii economice și sociale ale țării gazdă și mobilități ale profesioniștilor în formare profesională: schimb de experiență sau dezvoltare profesională (transferul, îmbunătățirea sau actualizarea de competențe și/sau de metode și practici inovatoare în domeniul formării profesionale) pentru profesioniști în educație și formare profesională.

De asemenea, la nivel național au fost aprobate numai 35 de parteneriate Leonardo da Vinci, Grupul Școlar “Vasile Pavelcu” fiind singura instituție din mediul preuniversitar admisă cu un proiect care are un buget de 25 000 euro. (19 proiecte având statutul de rezervă și 219 fiind respinse). Parteneriatele Leonardo da Vinci sunt o modalitate excelentă de a iniția activități de învățare reciprocă pentru folosirea instrumentelor comune descrise în cadrul Comunicatului de la Helsinki, precum transparența, Cadrul European al Calificărilor (EQF), Sistemul European de Transfer al Creditelor pentru Educația și Formarea Profesională (ECVET), asigurarea calității, a excelenței în dobândirea deprinderilor și competențelor pentru sectoarele cheie. Parteneriatul trebuie să cuprindă parteneri din cel puțin 3 țări participante.

“Rolul mobilităților și al parteneriatelor Leonardo da Vinci este de a crea punți de comunicare între instituții și sisteme educaționale, constituind un reper important în bunele practici ale țărilor europene, în care reforma și strategiile educaționale au produs efecte favorabile dezvoltării personalității elevilor. Li se oferă astfel participanților oportunități pentru cariera profesională ulterioară, fie în domeniul studiilor universitare, fie în practicarea unei meserii.” a subliniat prof. dr. Camelia Gavrilă, inspector general.

 

Bacalaureat 2012 - despre proba E(c)

Print

Proba de astăzi, 4 iulie 2012, din cadrul bacalareatului – proba E(c) – susținută de 5 217 candidați la nivelul județului Iași s-a desfășurat conform programării, debutând la ora 9.00. Dacă inițial se înscriseseră 4 236 candidați la matematică și 1 395 la istorie, numai 5 217 s-au prezentat la examen, ceea ce înseamnă un procent de prezență de 93%.

Astăzi, 4 candidați au fost eliminați din examen, pentru tentativă de fraudă (2 candidate de la Colegiul Emil Racoviță, de la seral, au schimbat ciornele între ele în timpul examenului, iar alți doi candidați, de la Colegiul Ștefan cel Mare din Hârlău și de la Grupul Școlar Radu Cernătescu au încercat să folosească telefonul mobil în timpul tezei). Aceștia nu au dreptul să susțină examenul de bacalaureat în următoarele 2 sesiuni.

Bacalaureatul continua cu proba E(d), ultima probă din cadrul sesiunii iunie-iulie, în ziua de 6 iulie 2012.

Rezultatele vor fi afișate în ziua de 8 iulie 2012, urmând ca în ziua de 9 iulie, în intervalul 8.00 – 12.00 să fie depuse contestațiile, la secretariatele liceelor unde s-a susținut proba de examen.

Rezultatele finale vor fi afișate în ziua de 13 iulie 2012.

 

342 000 euro pentru 15 școli din județul Iași

Print

> descarcă documentul

 

Concursul național Made for Europe - ediţia 2012

Print

Concursul național Made for Europe - ediţia 2012

Concursul naţional „Made for Europe” este competiţia produselor finale ale proiectelor finanţate prin programe comunitare ce îşi propune să valorizeze şi să promoveze experienţele pozitive, stimulând creativitatea, inovaţia, spiritul de competiţie şi educaţia multiculturală.

La faza naţională desfăşurată la Bucureşti în perioada 19-21 aprilie 2012 au fost înscrise 100 de produse finale din toată ţara, iar premierea s-a derulat pe categorii de vârsta şi proiecte, dată fiind diversitatea produselor şi categoriile cărora se adresează, de la preşcolari până la elevi de liceu.
Din judeţul Iaşi au fost promovate 7 produse finale realizate în cadrul parteneriatelor multilaterale Comenius precum şi a unui proiect transfrontalier cu Republica Moldova, 3 dintre acestea fiind premiate:

Premiul I: Andrei Hodorog, COLEGIUL NAŢIONAL IAŞI, produs de proiect Website :www.tourist-tic.eu

Premiul II: Seitos Alexandru, Colegiul National Mihai Eminescu, (joc educațional on-line SMILEY –ERPG (Edu Role Play Game))

Premiu III: Ciobanu Victor, Colegiul Economic Administrativ - Opţional transdisplinar AQUA

Toate produsele premiate au corespuns criteriilor impuse, contribuind la consolidarea calităţii şi dimensiunii europene în educaţie, la dezvoltarea de competenţe-cheie, putând fi integrate în curriculum şi utilizate în activităţile curriculare şi extracurriculare ale şcolii, facilitând progresul şcolar/profesional al grupului ţintă.

Detalii despre desfăşurare şi rezultate: http://www.ismb.edu.ro/

Inspector şcolar proiecte educative europene

prof. Gabriela Conea

 
Banner

Plan/Tehnic/Administrativ

Link-uri utile

Ministerul Educației Naționale
ARACIP
Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar
CCD Iași
Casa Corpului Didactic Iași
Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi