Ziua Națională a Meseriilor prilej de promovare a învățământului profesional și tehnic de către Inspectoratul Școlar Județean Iași

 

În perioada 11 februarie - 11 martie, Inspectoratul Școlar Județean Iași, în parteneriat cu CJRAE, unitățile de învățământ profesional și tehnic din județ și cu operatorii economici interesați au organizat campanii de comunicare publică pentru promovarea învățământului profesional  și tehnic, precum și a meseriilor. Campania de promovare a avut în centru prezentarea exemplelor de bune practici întâlnite în școlile profesionale și tehnice din județul Iași, în context pandemic, dar și a modului în care operatorii economici s-au implicat în viața școlii.

În acest context, Inspectoratul Școlar Județean Iași a organizat, astăzi, dezbaterea 11 martie 2021, Ziua Națională a meseriilor. Evenimentul s-a desfășurat online, cei peste 70 de participanți fiind directori și directori adjuncți din unitățile de învățământ profesional și tehnic, reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie Iași, ai Serviciului Dezvoltarea Capacității Administrative, din cadrul  Primăriei Iași, precum și ai operatorilor economici.

Mesajul transmis de către doamna prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș, Inspector Școlar General al I.S.J. Iași a fost acela de a evidenția prioritățile pe care și le-a propus Inspectoratul Școlar Județean Iași în ceea ce privește dezvoltarea învățământului profesional și dual.

Activitatea, coordonată de doamna prof. Rodica Dumitru, inspector școlar pentru învățământul profesional și tehnic a constituit și o posibilitate de prezentare a oportunităților de parcurgere a unui traseu profesional, pentru elevii  claselor terminale din gimnaziu.

Invitații prezenți, Paul Butnariu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași, și președinte CLDPS, Doru MOCANU, inspector de specialitate, Serviciul Dezvoltarea Capacității Administrative, Primăria Iași, precum și reprezentanți ai firmelor din domeniile mecanică, industria textilă și pielărie, alimentație publică și comerț au subliniat necesitatea unei strânse colaborări între școală și operatorii economici. Această colaborare este o garanție a formării unor competențe profesionale specifice și o condiție a creșterii numărului elevilor care se vor înscrie în învățământul profesional și dual.