Rata de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2026) – după contestații
Ultima actualizare: 27 iulie 2026 de isj_iasi
Rezultate finale: 385 de candidați din județul Iași au promovat și obținut definitivarea în învățământul preuniversitar (sesiunea 2026)
Rezultatele finale înregistrate după soluționarea contestațiilor la proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar au fost publicate astăzi, 27 iulie pe site-ul dedicat și în centrele de examen.
La nivelul județului Iași, rata finală de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2026), după soluționarea contestațiilor, este 81,4% (în creștere cu 4,87%, comparativ cu rezultatele inițiale – 76,53%), peste media pe țară care este 76,68%.
Astfel, după evaluarea contestațiilor depuse (95), 385 de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condițiile în care, după afișarea primelor rezultate, fuseseră declarați promovați 362 de candidați. Dintre aceștia, 2 candidați au promovat examenul cu media 10. Totodată, 63 de candidați au obținut note cuprinse în intervalul 9,50-9,99, iar 87 de candidați au obținut note între 5 și 7,99. Cu note sub 5 a încheiat proba 1 candidat.
Contestațiile au generat modificări de note pentru 94 de candidați.
Rezultatele finale vor fi validate prin ordin de ministru în perioada 30 iulie – 18 august 2026.
Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind obiectivul propriu-zis al examenului. Prin accesul la definitivarea în învățământ, cadrele didactice trec de etapa de debutant și pot intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.
