Încheierea etapei naționale a Concursului „ȘTIU ȘI APLIC” – ediția 2026
Ultima actualizare: 28 mai 2026 de isj_iasi
În perioada 22–24 mai 2026, municipiul Iași a găzduit etapa națională a Concursului „ȘTIU ȘI APLIC”, proiect educațional de anvergură dedicat promovării culturii preventive și consolidării competențelor privind securitatea și sănătatea în muncă în rândul elevilor.
Ajuns la cea de-a XII-a ediție națională, concursul a fost organizat de Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Iași, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași, sub egida Ministerul Educației, reunind 340 de elevi organizați în 170 de echipaje, provenind din 40 de județe ale României și din Republica Moldova.
Structura competițională a inclus atât o probă teoretică individuală, desfășurată în format digital, cât și o probă practică pe echipe, centrată pe analiza situațiilor de muncă, identificarea factorilor de risc și aplicarea măsurilor adecvate de protecție.
În cadrul ediției 2026 au fost acordate zeci de distincții – premii I, II, III și mențiuni – elevilor și echipajelor care au obținut rezultate deosebite în cele cinci secțiuni ale concursului. Laureații au reprezentat județe din întreaga țară, competiția reconfirmând caracterul național al proiectului și nivelul ridicat de pregătire al participanților.
Premianții au fost recompensați atât cu premii în bani, cât și cu produse și echipamente oferite de sponsorii concursului – operatori economici și angajatori din județul Iași, alături de companii partenere de la nivel național. De asemenea, organizatorii și partenerii au acordat premii speciale dedicate susținerii performanței și încurajării excelenței în domeniul securității și sănătății în muncă, toate acestea fiind susținute prin sponsorizările atrase pentru ediția 2026.
Premiile I ale competiției au fost obținute de echipaje din județele Dolj, Olt, Bistrița-Năsăud, Mehedinți și Argeș, rezultatele confirmând nivelul ridicat de pregătire al elevilor participanți din întreaga țară și caracterul competitiv al ediției 2026.
Un rezultat remarcabil pentru județul Iași a fost obținerea premiului al II-lea la secțiunea „Tehnologic – ciclu superior” de către echipajul Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Iași.
Festivitatea de premiere, organizată în Aula Magna „Carmen Sylva” a Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, a evidențiat performanța, excelența și spiritul competitiv al participanților, laureații fiind recompensați cu diplome, medalii și premii.
Prin amploarea participării și relevanța tematicii abordate, concursul „ȘTIU ȘI APLIC” își reconfirmă statutul de reper național în domeniul educației pentru securitate și sănătate în muncă, contribuind la formarea unei conduite preventive și responsabile în rândul tinerei generații.
Organizatorii adresează mulțumiri partenerilor instituționali, sponsorilor, cadrelor didactice coordonatoare și tuturor celor implicați în desfășurarea acestei ediții pentru profesionalismul și implicarea demonstrate.
