Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Științe Socio-Umane 6 – 9 aprilie 2026
Ultima actualizare: 8 aprilie 2026 de isj-iasi-admin
Seria evenimentelor competiționale prevăzute în calendarul Ministerului Educației și Cercetării reprezintă pentru Iași prilejul de a găzdui Olimpiada Națională de Științe Socio-Umane, ediția 2026.
Oraș cu o bogată tradiție în domeniul învățământului preuniversitar și universitar, Iașul devine, an de an, un spațiu privilegiat și captivant în care elevii din toată țara vin pentru a-și pune în valoare cunoștințele, aptitudinile și competențele dezvoltate de-a lungul anilor de studiu și formare.
Competiția se desfășoară în perioada 6 – 9 aprilie 2025, fiind organizată de Inspectoratul Școlar Județean Iași, sub egida Ministerului Educației și Cercetării, în parteneriat cu Colegiul Național Iași precum și cu sprijinul autorităților publice locale: Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași, Instituția Prefectului Iași. Astfel, la Iași sunt prezenți pentru etapa națională elevi din 40 de județe. Competiția se va desfășura în sălile Colegiului Național Iași, la disciplinele Educație Socială, Logică, Argumentare și Comunicare, Psihologie, Sociologie, Economie și Filosofie.
Programul olimpiadei a debutat pe 6 aprilie cu Festivitatea de Deschidere găzduită, începând cu ora 17.00, de Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași. Alături de elevi și profesori au fost prezenți la acest eveniment reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, ai Inspectoratului Școlar Județean Iași, ai Universității “Al. I. Cuza” Iași și ai autorităților locale- Președintele executiv al Comisiei Centrale a Olimpiadei, prof. Eugen Stoica, Inspector general în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, prof. Rodica Leontieș, Inspector Școlar General al I.S. J. Iași, prof. dr. Ilie Eliza, inspector școlar pentru istorie și socio-uman în cadrul I. S.J. Iasi, prof. univ. dr. Liviu George Maha, rector al Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” Iași, prof. univ. dr. Bejan Petru, Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice din cadrul Universității ,,Alexandru Ioan Cuza”, Roxana Necula, viceprimar al Municipiului Iași, Ursache Ioan, reprezentant al Consiliului Județean Iași.
Competiția va continua marți, 7 aprilie 2026, cu desfășurarea probelor de concurs, miercuri, 8 aprilie 2026, cu afișarea rezultatelor și depunerea eventualelor contestații și se va încheia joi, 9 aprilie 2026, cu Festivitatea de Premiere în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”.
Organizarea evenimentului este susținută de instituții și organizații partenere, care contribuie la buna desfășurare a acestuia, precum: Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Biblioteca Centrală Universitară, Complexul Național Muzeal “Moldova” – Iași, Muzeul Municipal “Regina Maria” – Iași, Muzeul Național al Literaturii Române, Universitatea “Petre Andrei”, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Exilului Românesc, Institutul de Cercetări Sociale și Economice “Gheorghe Zane”, Societatea Română de Filosofie, Arhiepiscopia Iașilor, Colegiul Național de Artă “Octav Băncilă”- Iași, Grădinița Euro Kid.
Olimpiada Națională de Științe Socio-Umane este un eveniment de afirmare pentru elevii pasionați de analiza fenomenelor sociale și a gândirii critice, calități esențiale pentru succesul omului de astăzi. Sub îndrumarea profesorilor lor, acești tineri ambițioși vor avea ocazia să interacționeze, să se cunoască, într-un cadru educațional de excepție, într-un oraș cu atât de multă bogăție culturală. În spiritul bucuriei de a ne întâlni și de a celebra excelența, urăm tuturor participanților mult succes și le dorim ca experiența trăită la Iași să le completeze portofoliul educațional cu rezultate remarcabile.
