Back

Rezultate notabile ale elevilor ieșeni la Olimpiada Națională de Lingvistică 2026

Ultima actualizare: 27 martie 2026 de isj-iasi-admin


Olimpiada Națională de Lingvistică „Solomon Marcus”, ediția 2026, a reunit, la Sinaia, în perioada 20-22 martie 2026, elevi din toate județele țării care au demonstrat, în procesul de selecție, că sunt capabili de performanță în cadrul unei competiții bazate pe deducție logică, analogie şi conexiuni culturale, independent de conținuturile din curriculumul național, precum și pe un nivel înalt de competențe la diferite discipline de studiu, precum limba și literatura română, matematică sau informatică. Probele de concurs sunt organizate pe patru niveluri, astfel: Exercițiu 1 – pentru elevii din învățământul gimnazial din clasele a V-a și a VI-a; Exercițiu 2 – pentru elevii din învățământul gimnazial din clasele a VII-a și a VIII-a; Performanță 1 – pentru elevii din învățământul liceal din clasele a IX-a și a  X-a; Performanță 2 – pentru elevii din învățământul liceal din clasele a XI-a și         a XII-a.

Lotul ieșean a fost alcătuit din 11 elevi de la unități de învățământ diferite (Colegiul Național, Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Colegiul Național „Emil Racoviță”,  Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Liceul Teoretic „Varlaam Mitropolitul”, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”), după o selecție exigentă realizată de către membrii Comisiei Naționale inclusiv pentru etapa județeană.

Dintre aceștia, la secțiunea Performanță 2, Luiza -Teodora Mihai, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național Iași (profesor îndrumător Antonina Bliorț) a obținut Premiul I, calificându-se la  Olimpiada  Internațională APLO (Asia Pacific Linguistics Olympiad), competiție ce reprezintă etapa finală de selecție a lotului olimpic pentru Olimpiada Internațională de Lingvistică. De asemenea, a fost răsplătită și cu două Premii Speciale (unul dintre acestea acordat pentru cea mai bună rezolvare a subiectului 3).

Alți trei elevi ieșeni au obținut mențiuni, după cum urmează: Ștefan Grigoraș din clasa a VI-a de la Colegiul Național (profesori îndrumători, Lavinia Ungureanu și Elena Mihuț) – secțiunea Exercițiu 1; Vlad Mircea din clasa a VIII-a de la Colegiul Național „Emil Racoviță” (profesori îndrumători, Mihaela  Foșalău  și Dorel Luchian) – secțiunea Exercițiu 2; Alexandru – Ștefan Mihalache din clasa a X-a de la  Colegiul Național „Costache Negruzzi” (profesori îndrumători, Camelia  Gavrilă și Ioana Anton) – secțiunea Performanță 1.

Aceste rezultate atestă interesul și pasiunea elevilor pentru o competiție inedită, provocatoare prin specificul său transdisciplinar și reconfirmă prestigiul învățământului filologic ieșean, recunoscut și apreciat constant la importante evenimente competiționale.