Back

Festivalul internațional de folclor pentru copiii și tineret „Cătălina” 8-11 iulie 2025

Ultima actualizare: 16 iulie 2025 de isj-iasi-admin


Ajuns la cea de-a XXIX-a ediție, Festivalul internațional de folclor pentru copii și tineret „Cătălina” se desfășoară în perioada 8-11 iulie 2025, aducând la Iași ansambluri folclorice din Republica Moldova, Grecia, Bosnia Herțegovina, precum și din diverse zone folclorice ale României – Arad, Olt, Covasna, Neamț, Vaslui, Cluj, Arges, Mureș, Vrancea, Iași.

Vor urca pe scenă 320 de participanți, copii și elevi, însoțiți de profesori, coregrafi, meșteri populari.

Proiectul este inclus în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Naționale și Internaționale, C.P.E.E.N.I. al M.E.C., conform anexei 1, la OMEC 3026, poziția 44, proiecte cofinanțate de MEC.

Evenimentul este organizat de Palatul Copiilor Iași în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și este susținut de Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Consiliul Județean Iași, Primăria Municipiului Iași, TVR Iași.

În acest an Festivalul este susținut prin cofinanțare de Ministerul Educației și Cercetării și prin acord de cooperare de Consiliul Județean Iași, Primăria Municipiului Iași, precum și de parteneri media – Studioul Teritorial de Televiziune T.V.R. Iași și parteneri economici – S.C. „IASICON” S.A, S.C. ”CONEST” S.A., ECO Arena.

Dincolo de parada tradițională a ansamblurilor folclorice, în spațiile oferite de Palas Mall, pe 9 și 10 iulie, s-a desfășurat un adevărat un regal folcloric susținut de ansambluri de elevi talentați și dornici de a păstra tradițiile populare.