SESIUNE DE EVALUARE A COMPETENȚELOR LINGVISTICE ÎN LIMBA ROMÂNĂ PENTRU MINORII STRĂINI ȘI PENTRU ADULȚII STRĂINI CARE AU DOBÂNDIT O FORMĂ DE PROTECȚIE INTERNAȚIONALĂ SAU UN DREPT DE ȘEDERE ÎN ROMÂNIA
Ultima actualizare: 11 iunie 2025 de isj-iasi-admin
În conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Educației nr. 6127 din 24 octombrie 2022 și ale Ordinului Ministerului Educației nr. 6129 din 24 octombrie 2022, minorii străini minorii străini care au urmat Cursul de inițiere în limba română organizat de Inspectoratul Școlar Județean Iași, dar și celelalte categorii de persoane menționate de legislația în vigoare pot participa la sesiunea de evaluare a competențelor lingvistice în limba română, care se va desfășura marți, 17 iunie 2025, începând cu ora 15, la Liceul Tehnologic „Petru Poni” Iași (adresa: Bulevardul Socola, nr. 110, Iași).
Cuantumul taxei de participare la sesiunea de evaluare a competențelor lingvistice în limba română pentru străinii adulți care au dobândit un drept de ședere în România, precum și pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European și cetățenii Confederației Elvețiene este stabilit prin Ordinul Ministerului Educației nr. 5.702 din 31 iulie 2024.
