Gala CampioMATE la Iași
Ultima actualizare: 10 iunie 2025 de isj-iasi-admin
Sala de festivități a Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” a fost neîncăpătoare sâmbătă, 7 iunie, când a reunit elevi și profesori participanți la festivitatea de premiere a proiectului național CampioMATE, ajuns la cea de-a IV-a ediție.
Proiectul a fost lansat acum trei ani, la Iași, în parteneriat cu Asociația Visuri Îndrăznețe din București și își propune să transforme învățarea matematicii într-o competiție atractivă, inspirată din universul sportului și jocurilor video.
Ediția din acest an s-a desfășurat în perioada noiembrie 2024 – mai 2025, extinzându-se în 39 de județe și, pentru prima dată, și în Belgia. Proiectul CampioMATE se regăsește în lista Proiectelor Naționale care se desfășoară în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, Societatea de Științe Matematice din România și Asociația Visuri Îndrăznețe și reunește echipe de elevi coordonați de profesori voluntari (antrenori), într-un campionat captivant al raționamentului matematic.
Gala națională a avut loc online pe 31 mai, iar județul Iași s-a remarcat din nou, cu 4 echipe campioane naționale și un număr impresionant de elevi premiați individual.
Din județul Iași au participat 110 profesori , 1.639 de elevi, 27 de antrenori și 10 elevi voluntari.
Echipele de TOP
La nivel național au fost 9 echipe campioane, dintre care 4 sunt din județul Iași:
– clasa a VIII-a-divizia Beta- echipa Urmașii lui Mosil, profesor îndrumător Ana Gabriela Dima;
– clasa a VIII-a-divizia Gamma- echipa Promathis, profesor îndrumător Ramona Ioana Mihu;
– clasa a VII-a-divizia Beta, echipa Math Masters, profesor îndrumător Andreea Aida Grecu;
– clasa a V-a –devizia Gamma, echipa Elita lui Gauss, profesor îndrumător Anișoara Kui.
Top jucători la nivel național – Premiile I, II sau III-elevii cu cel mai mare R-score.
Clasa a VIII-a – divizia Beta:
– Premiul I: Grădinaru Daria, Școala Gimnazială Bălțați;
– Premiul II: Bonanno Sofia, Liceul Tehnologic Vlădeni;
– Premiul III: Prepeliță Iasmina, Școala Gimnazială „Constantin Palade” Totoiești.
Clasa a VIII-a – divizia Gamma:
– Premiul II: Sîrghi Anastasia Ștefania, Colegiul național de Artă „Octav Băncilă” Iași;
Clasa a VII-a – divizia Beta:
– Premiul I: Tătaru Florentina, Școala Gimnazială „Dimitrie Anghel” Cornești;- Premiul II: Dorneanu Maria Ilona, Școala Gimnazială „Petru Rareș” Hârlău
– Premiul II: Maftei Lucian, Școala Gimnazială „Dimitrie A. Sturdza” Iași;
– Premiul II: Crăciun Petru, Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași;
Clasa a V-a – divizia Gamma:
– Premiul II: Tarcan Giulia Maria, Școala Gimnazială Crivești;
– Premiul II: Bonanno Sofia, Liceul Tehnologic Vlădeni;
Top jucători premiați:
GOLD: 250
SILVER:198
BRONZE: 62
MENȚIUNI: 58
Felicitări tuturor elevilor, profesorilor și antrenorilor implicați în această inițiativă valoroasă de voluntariat, care susține pregătirea remedială prin metode moderne, atractive și colaborative!
