Back

Profesori din județul Iași au învățat la Roma modalități de recunoaștere, de prevenție și diminuare a bullyingului

Ultima actualizare: 28 ianuarie 2025 de isj-iasi-admin


Trei profesoare din județul Iași (reprezentând Școala Profesională Lespezi, Școala Profesională Dagâța, Școala Gimnazială ‘„Constantin Teodorescu” Războieni) au participat, la Roma, în perioada 20-24 ianuarie 2025, la un curs de formare ERASMUS+ “Empowering teachers against bullying- from awareness to action,  în cadrul Consorțiului local pentru educație de calitate”- an 3 (2023-1-RO01-KA121-SCH—000118189”), coordonat de Inspectoratul Şcolar Județean Iași.

Acest curs internațional a reunit participanți din România, Germania, Estonia și Italia, oferindu-le posibilitatea de a învăța strategii pentru recunoașterea și prevenirea comportamentelor de tip bullying și cyberbullying.

Au fost atinse obiectivele proiectului Erasmus+ prin clarificarea conceptului de bullying și a diferitelor forme ale acestuia, evidențiindu-se impactul acestui fenomen la nivel individual, dar și la nivelul comunității. Un alt aspect abordat de programul de formare a fost  recunoașterea responsabilităților și identificarea rolului profesorilor în prevenirea și gestionarea incidentelor de bullying în mediul școlar, explorarea diferitelor strategii pentru crearea unui mediu sigur, incluziv în care se promovează empatia și respectul dintre elevi, dezvoltarea empatiei și a abilităților de comunicare necesare pentru a interveni în situațiile de bullying. De asemenea, un obiectiv la fel de important este cel referitor la dezvoltarea unei colaborări eficiente între părinți, profesori, elevi și întreaga comunitate prin implementarea planurilor de acțiune anti-bullying.

Cursul a fost susținut de către consilierul Laura Tullio, expert în analiza, prevenția și rezolvarea problemelor comunicativ – relaționale, autoare a unor cărți ce au ca temă impactul bullyingului asupra adolescenților.

            Cele cinci zile de mobilitate desfășurate la Roma au creat oportunități pentru schimbul de experiență și pentru lucrul în echipe internaționale, precum și pentru dezvoltarea soluțiilor creative menite să combată situațiile de bullying.

Sari la conținut