Back

Două școli din județul Iași au fost decorate de către Președintele României, cu prilejul Zilei Mondiale a Educație, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni

Ultima actualizare: 26 octombrie 2024 de isj-iasi-admin


Marți, 8 octombrie 2024, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, Președintele României, Klaus Iohannis, a decorat, cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, două unități de învățământ din județul Iași. În acest context festiv, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iași a primit Ordinul Meritul pentru Învățământ, în grad de Cavaler, iar Școala Gimazială „Veniamin Costachi” din Comuna Sinești, județul Iași, Ordinul Meritul pentru Învățământ, în grad de Ofițer.

Într-o atmosferă solemnă, demnă de a cinsti educația de calitate în școala românească, Președintele României a onorat auditoriul cu un discurs de apreciere pentru eforturile echipelor de management ale școlilor care au înregistrat performanțe și au contribuit la formarea tinerei generații de elevi, viitori cetățeni ai României.

Acordarea distincțiilor a avut în vedere rezultatele obținute la examenele naționale în ultimii  patru ani, la olimpiadele și concursurile școlare, proiectele și inițiativele europene menite să  asigure un act educațional de calitate și un climat incluziv, cu rezultate vizibile în comunitate.

Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” a fost reprezentat de directorul unității, prof. dr. Anca Dimitriu, de directorul adjunct, prof. Daniela Munteanu, și de eleva Irina Gafincu (clasa a XI-a, Științe ale Naturii). Din delegația Școlii Gimnaziale “Veniamin Costachi” Sinești au făcut parte directorul, prof. Rozica Mărgineanu, prof. Elena Niga și eleva Maria Daria Hrițcu (clasa a VI-a).

Ceremonia a reprezentat un moment semnificativ pentru fiecare unitate de învățământ decorată, în prim-plan fiind recunoașterea și prețuirea rezultatelor deja obținute, dar și reflecția asupra căilor de evoluție și de deschidere a fiecărei scoli spre performanță, cultură organizațională bine consolidată, conexiune europeană, stare de bine și apreciere a elevilor și a cadrelor didactice în comunitatea educațională.

Sari la conținut