Tipărire

În conformitate cu Ordinul nr. 3235/93 din 4 februarie 2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, scenariul de funcționare a unităților de învățământ se stabilește în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică.

Raportându-ne la incidența epidemiologică din data de 5 februarie 2021, la nivelul județului Iași, dintr-un total de 98 de unități teritorial adminstrative, 76 sunt în scenariul verde, 20 în scenariul galben și 2 în scenariul roșu. Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 locuitori în Probota și Valea Lupului (scenariul roșu), între 1 și 3/1000 de locuitori în municipiul Iași, Aroneanu, Belcești, Ciurea, Erbiceni, Golăiești, Gorban, Heleșteni, Holboca, Ion Neculce, Miroslava, Miroslovești, Oțeleni, Rediu, Românești, Tătăruși, Tomești, Trifești, Vânători, Victoria (scenariul galben), sub 1/1000 de locuitori în celelalte localități (scenariul verde).

Consiliile de Administrație ale unităților școlare au transmis Inspectoratului Școlar Județean Iași propunerile de scenarii. Pe baza avizului Inspectoratului Școlar Judeţean Iași şi al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţene, propunerea Consiliilor de Administrație a fost înaintată spre aprobare Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași.

În conformitate cu Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași nr. 19 din data 5.02.2021, se înregistrează următoarea situație:

-390 de unități de învățământ în Scenariul 1 (verde): participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

-256 de unități de învățământ în Scenariul 2 (galben): participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, și participarea zilnică, în sistem online, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.

-6 unități de învățământ în Scenariul 3 (roșu): participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, și participarea zilnică, în sistem online, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.

Inspectoratul Școlar Județean Iași a organizat, ieri, 5.02.2021, o videoconferință cu toți directorii unităților de învățământ ieșene, stabilind împreună care sunt prioritățile acestei etape și  identificând soluțiile care să asigure desfășurarea activităților didactice în condiții de siguranță sanitară.

 În acest moment, unitățile școlare sunt pregătite pentru începerea semestrului al II-lea. Conducerile acestora au organizat spațiile astfel încât să se asigure distanțarea maxim posibilă, prin amplasarea optimă a mobilierului școlar, au stabilit circuitele funcționale, au asigurat materialele de curățenie, igienă și dezinfecție, precum și materiale de protecție pentru elevi și personal.

Școlile, prin profesori și diriginți, sunt în permanent dialog cu elevii și părinții acestora, pentru a le oferi detalii despre scenariile de funcționare, despre programul școlar și modul în care se vor organiza activitățile în școală, despre importanța purtării măștii și a respectării normelor de igienă .

Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași nr.  19 din data 5.02.2021 este postată pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Iași http://www.isjiasi.ro/index.php/comunicate/1596-hotararea-19-cjsu-iasi-din-05-02-2021