Concursul de dans Împreună pentru viitor - etapa județeană

Print

Faza judeţeană a Concursului Naţional de dans modern şi tradiţional „Împreună pentru viitor” are loc în ziua de 2 aprilie 2011, fiind organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi. Aceasta face parte din Strategia Naţională de Acţiune Comunitară (SNAC) şi se desfasoara la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă”, începand cu ora 10,00.

Concursul este iniţiat de Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului şi se adresează unităţilor de învăţământ care desfaşoară activităţi în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară.

În concurs s-au înscris 9 formaţii de dans din 11 şcoli din judeţ, atât elevi voluntari din şcolile de masă, cât şi elevi cu dizabilităţi din şcolile speciale, anunţându-şi astfel participarea pe scenă peste 100 de copii.

Evoluţia în concurs se face la două secţiuni, dans modern şi dans tradiţional. Juriul va acorda calificarea la faza regională echipei care va primi premiul I (câte o echipă pentru fiecare secţiune de concurs). Elevii vor primi premii datorita contribuţiei Organizaţiei “Salvaţi Copiii” Iaşi, care s-a implicat alături de Inspectoratul Şcolar pentru derularea unor activităţi caritabile, care să sprijine integrarea copiilor cu dizabilităţi.

Acţiunile comunitare din cadrul SNAC oferă oportunităţi şi şanse egale de afirmare tuturor copiilor, fie că sunt cu dizabilităţi, provin din medii sociale defavorizate sau din şcoli obişnuite.

 

Persoană de contact:

Prof. Gabriela Raus, inspector pentru învăţământ special şi special integrat

Tel: 0731 331 040

 
Banner
Banner

Plan/Tehnic/Administrativ

Link-uri utile

Ministerul Educației Naționale
ARACIP
Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar
CCD Iași
Casa Corpului Didactic Iași
Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi