Olimpiada Națională de Informatică la Iași

Print

Iaşi - gazdă pentru Olimpiada Naţională de Informatică


În intervalul 30 martie - 5 aprilie, se va desfăşura la Iaşi Olimpiada Naţională de Informatică, la care sunt aşteptaţi peste 500 de elevi din toată ţara, dintre care 304 de liceu şi 259 de gimnaziu.

Festivitatea de deschidere are loc sâmbătă, 31 martie, la ora 17.00, în Sala de festivităţi a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" Iaşi.

Elevii de gimnaziu vor susţine proba de concurs duminica, 1 aprilie, iar cei care se vor califica pentru baraj vor susţine a doua probă luni, 2 aprilie, în vederea selectării lotului naţional.

Elevii de liceu vor susţine două probe de concurs, în zilele de 1 şi 2 aprilie, iar cei calificaţi la baraj vor susţine a treia probă miercuri, 4 aprilie. Toate probele de concurs vor dura câte 4 ore şi vor consta în rezolvarea a 2- 4 probleme de natură algoritmică.

Proba pentru liceu se desfăşoară la Colegiul Naţional Costache Negruzzi, la Liceul de Informatică Gr. Moisil şi la Colegiul Tehnic Gh. Asachi, iar proba pentru gimnaziu la Colegiul Tehnic de Electronică şi Telecomunicaţii, la Colegiul Tehnic D. Sturdza şi la Grup Şcolar Constantin Brâncuşi.

Numeroşi profesori sunt implicaţi în organizarea acestei olimpiade: 85 în comisia naţională, 80 de profesori însoţitori şi peste 100 de profesori asistenţi.

Detalii despre program, subiecte şi rezultate se găsesc pe site-ul oficial al competiţiei: http://www.isjiasi.ro/oni-2012/

Last Updated ( Friday, 30 March 2012 11:34 )  
Banner
Banner

Plan/Tehnic/Administrativ

Link-uri utile

Ministerul Educației Naționale
ARACIP
Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar
CCD Iași
Casa Corpului Didactic Iași
Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi