COMEMORAREA A 80 DE ANI DE LA POGROMUL DE LA IAȘI (28-30 IUNIE 1941)

 

COMUNICAT PRESĂ

 

În cadrul unei ample serii de activități organizate de instituțiile locale cu ocazia comemorării Pogromului de la Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași a desfășurat astăzi, 25 iunie 2021, la Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Național Moldova, o manifestare dedicată comemorării a 80 de ani de la tragicul eveniment.

Activitatea reprezintă, de fapt, rezultatul unui demers realizat în cadrul unui proiect județean de amploare, intitulat Pogromul de la Iași - memoria unei suferințe, în care s-au implicat elevi și profesori de istorie din 20 de școli și licee din județul Iași. Proiectul s-a desfășurat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Centrul de Istoria Evreilor și Ebraistică ”Dr. Alexandru Șafran” și Facultatea de Istorie din cadrul Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” Iași, Comunitatea Evreilor din Iași și Muzeul Unirii din cadrul Complexului Național Muzeal ,,Moldova” Iași.

Momentul comemorativ de astăzi s-a bucurat de prezența domnului deputat Alexandru Muraru, consilier onorific al Primului Ministru, reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și a Xenofobiei, care a rostit o  alocuțiune în scopul conștientizării de către tânăra generație a efectelor ireversibile și devastatoare ale violenței în masă și a politicilor de intoleranță și xenofobie. Mesaje de încurajare a educației pentru egalitate, spirit civic și toleranță  a transmis profesorilor și elevilor prezenți și doamna Inspector Școlar General al Județului Iași, prof. Luciana Antoci, iar domnul Sorin Afloroaiei, vicepreședintele Consiliului Județean Iași, a subliniat legătura strânsă dintre autoritățile locale și instituțiile de educație în ceea ce privește efortul de realizare a unei comunități educaționale  bazate pe toleranță și respectul față de celălalt. Prezentând efortul specialiștilor de recuperare a memoriei tragicului eveniment pe care îl comemorăm zilele acestea, le-au vorbit celor prezenți prof. univ. dr. Alexandru Florin Platon, directorul Centrului de Istorie a Evreilor și Ebraistică ”Dr. Alexandru Șafran”,  și domnul Moshe Groper, Consilier al Primarului Municipiului Iași pentru relația cu Comunitățile Etnice.

După cum se cunoaște, Pogromul de la Iași a fost consecința politicii antisemite care a generat masacrarea în masă a populației evreiești din Iași, din ordinul autorităților, în luna iunie a anului 1941. Ca urmare, mii de evrei au fost victime ale acestui pogrom. Ținând cont de amploarea acestei tragedii, considerăm că este important ca ea să fie bine cunoscută și de către tânăra generație, pentru a nu fi uitată și pentru a nu  fi repetată.

În partea a doua a evenimentului au fost evidențiate activitățile realizate de fiecare școală implicată în proiect, sub forma unor recenzii susținute de echipaje de elevi. Acestea se constituie în exemple de bună practică cu referire la proiectele educative desfășurate în școala ieșeană pentru comemorarea Pogromului de la Iași. Au fost prezentate materiale suport cu scop educațional, create de cadrele didactice din județul Iași, surse de documentare utilizate în activitățile de învățare pe tema Holocaustului, dar cu referire la faptele petrecute în orașul nostru, precum și exemple de activități de învățare cu utilizarea unor metode didactice moderne, inclusiv a instrumentelor digitale. Printre unitățile școlare implicate în proiect menționăm Colegiul Național ,,Costache Negruzzi” Iași, Colegiul Economic Administrativ Iași, Colegiul Național Iași, Colegiul Național ,,Emil Racoviță” Iași, Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” Iași, Liceul Teoretic de Informatică ,,Grigore Moisil” Iași, Liceul Teoretic ,,Ion Neculce” Târgu Frumos, Colegiul Pedagogic ,,Vasile Lupu” Iași, Colegiul Național de Artă ,,Octav Băncilă” Iași, Colegiul Național ,,Mihail Sadoveanu” Pașcani și Școala Gimnazială ,,Ionel Teodoreanu” Iași.

Cei prezenți la eveniment au avut ocazia de a viziona și expoziția de postere/colaje/desene creată de elevi pe baza surselor istorice consultate, cu referire la pogrom, intitulată   Pogromul de la Iași – istorie și simbolism. Expoziția vizează conexiunea dintre istorie și reprezentările artistice, fiind alcătuită și din lucrări în format fotografic aparținând elevilor din ciclurile gimnazial și liceal din școlile partenere.

De asemenea, comemorarea a 80 de ani a Pogromului de la Iași reprezintă și o bună oportunitate pentru întreaga comunitate a școlilor ieșene de a se întruni în cadrul unei experiențe educaționale extrem de valoroase. Elevii, profesorii, conducerile unităților de învățământ, și nu numai, pot în același timp, să ia în considerare și să reflecteze, în aceste momente, la incidente xenofobe, rasiste, dar și antisemite care mai pot avea loc în mediul școlar chiar și astăzi. 

Totodată, prin activitățile extrașcolare de acest fel se poate valorifica și trecutul  orașului Iași, prin răsfoirea unor pagini importante, chiar dacă tragice, din istoria acestei urbe, pe care tânăra generație trebuie să le cunoască.