Tipărire

Inspectoratul Școlar Județean Iași sprijină desfășurarea în condiții de siguranță a activității școlilor ieșene prin proiectul POIM „Școala - mediu sigur și sănătos de învățare” - 143400

 

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a activităților din școli, Guvernul României, în cadrul Ordonanței de Urgență 144/2020 privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfășurării în condiții de prevenție a activităților didactice aferente anului școlar 2021-2022 în contextul riscului de infecție cu virusul SARS-Cov-2, a oferit instituțiilor de învățământ preuniversitar posibilitatea de a obține finanțare din fonduri europene nerambursabile pentru achiziționarea de containere sanitare mobile și de echipamente/dispozitive de protecție medicală (măști de protecție, dezinfectanți, combinezoane, aparatură destinată dezinfecției și sterilizării aerului de tipul nebulizatoarelor etc).

Pe 19 octombrie 2020, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) din cadrul Ministerului Fondurilor Europene  a lansat apelul și Ghidul de accesare a fondurilor pentru consolidarea capacităţii unităților de învățământ de stat în vederea gestionării situației de pandemie generată de virusul SARS-COV-2 iar pe 11 noiembrie 2020, în cadrul acestui apel, pentru a susține școlile solicitante din județ, Inspectoratul Școlar Județean Iași a depus, în calitate de coordonator, proiectul Școala - mediu sigur și sănătos de învățare.

Ca urmare a semnării contractului de finanțare în data de 20.12.2021, prin programul POIM, va fi demarat procesul de achziții publice, bazat pe un buget de 6.328.358,92 lei pentru cei 76 de parteneri locali, reprezentând 36 de școli din mediul urban și 40 din mediul rural.

Beneficiarii direcți ai proiectului vor fi 42201 de elevi din școlile partenere, precum și 3153 de membri ai personalului didactic și nedidactic din următoarele instituții de învățământ: Colegiul Economic Administrativ Iaşi, Colegiul Naţional „Costache Negruzzi" Iaşi, Colegiul Național „Vasile Alecsandri" Iaşi, Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu" Paşcani, Colegiul Naţional „Ștefan Cel Mare" Hârlău, Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu" Iaşi, Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea" Paşcani, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 16 Iaşi, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 18 Iaşi, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 20 Iaşi, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 21 Iaşi, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 22 Iaşi, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 24 Iaşi, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 25 Iaşi, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 26 Iaşi, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 3 Iaşi, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 4 Iaşi, Grădiniţa cu Program Prelungit Hârlău, Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida" Iaşi, Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc" Paşcani, Liceul Tehnologic „Petre P. Carp" Țibăneşti, Liceul Tehnologic „Petru Rareş" Târgu Frumos, Liceul Tehnologic Agricol „Mihail Kogălniceanu" Miroslava, Liceul Tehnologic de Electronică şi Telecomunicaţii „Gheorghe Mârzescu" Iaşi, Liceul Tehnologic de Transporturi şi de Construcţii Iaşi, Liceul Tehnologic Economic de Turism Iaşi, Liceul Tehnologic Hârlău, Liceul Teoretic Waldorf Iaşi, Școala Gimnazială „Al. I. Cuza" Podu Iloaiei, Şcoala Gimnazială „Alexandru cel Bun" Iaşi, Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza" Ruginoasa, Şcoala Gimnazială „Alexandru Vlahuţă" Iaşi, Şcoala Gimnazială „Axinte Uricariul" Scânteia, Şcoala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Haşdeu" Iaşi, Şcoala Gimnazială „Colonel Constantin Langa" Miroslava, Şcoala Gimnazială „D. D. Pătrăşcanu" Tomeşti, Şcoala Gimnazială „Dimitrie Anghel" Corneşti, Școala Gimnazială „George Coşbuc", Iaşi, Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ciobanu", Andrieşeni, Şcoala Gimnazială „Ioanid Romanescu", Voineşti, Şcoala Gimnazială „Ion Hăulică", Ipatele, Şcoala Gimnazială „Iordache Cantacuzino", Paşcani, Şcoala Gimnazială „Petru Poni", Cucuteni, Şcoala Gimnazială „Petru Rareş", Hârlău, Şcoala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu", Iaşi, Şcoala Gimnazială „Ștefan cel Mare şi Sfânt", Dobrovăţ, Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri", Mirceşti, Şcoala Gimnazială „Vasile Conta", Iaşi, Şcoala Gimnazială nr. 1 Costeşti, Şcoala Gimnazială nr. 1 Domniţa, Şcoala Gimnazială Bârnova, Şcoala Gimnazială Cârjoaia, Şcoala Gimnazială Ciohorăni, Școala Gimnazială Crucea, Şcoala Gimnazială Gârbeşti, Şcoala Gimnazială Glodenii Gândului, Şcoala Gimnazială Golăieşti, Şcoala Gimnazială Hadâmbu, Şcoala Gimnazială Heleşteni, Şcoala Gimnazială Larga Jijia, Şcoala Gimnazială Lunca, Şcoala Gimnazială Mădârjac, Şcoala Gimnazială Oţeleni, Şcoala Gimnazială Pârcovaci, Şcoala Gimnazială Șipote, Şcoala Gimnazială Slobozia, Şcoala Gimnazială Strunga, Şcoala Gimnazială Zmeu, Școala Profesională „Ștefan cel Mare", Cotnari, Școala Profesională de Industrie Alimentară Țibana, Școala Profesională Coarnele Caprei, Școala Profesională Lungani, Școala Profesională Mogoșești, Școala Profesională Plugari, Școala Profesională Stolniceni-Prăjescu, Școala Profesională Tătăruşi.

Scopul proiectului este sprijinirea unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru gestionarea situației cauzate de riscul de infecție cu virusul SARS-Cov-2, prin asigurarea infrastructurii funcționale și a resurselor materiale indispensabile pentru a putea aplica măsurile sanitare și de protecție minime în unitățile de învățământ în anul școlar 2021-2022.

Obiectivul principal este constituit de asigurarea investițiilor necesare pentru consolidarea capacității de reacție la criza de sănătate publică generată de răspândirea virusului SARS-CoV-2, prin dotarea unitaților de învățământ preuniversitar de stat cu echipamente de protecție medicală de tip măști de protecție medicală, dezinfectanți, aparatură destinată dezinfecției și sterilizarii aerului.

Prin acest proiect de anvergură, Inspectoratul Școlar Județean Iași va contribui direct la desfășurarea în condiții de siguranță sanitară a activității didactice din cele 76 de  instituții beneficiare.

 

Prof. Conea Gabriela, inspector proiecte educaționale – manager de proiect