ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR IEŞEAN SUSŢINE STRATEGIA LOCALĂ DE DEZVOLTARE A CICLISMULUI URBAN ÎN MUNICIPIUL IAŞI

 

În contextul conferinţei Think Bike in the City of Iaşi, organizată marţi, 24 noiembrie, de Primăria Municipiului Iaşi, Ambasada Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, Institutul Cultural Independent şi Dutch Cycling Embassy, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a fost reprezentat de prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaş, Inspector Şcolar General al instituţiei.

Focalizată pe strategii de dezvoltare urbană favorabile transportului cu bicicleta, întâlnirea a generat expuneri din perspectiva diferitelor zone de expertiză ale participanţilor. Intervenţia coordonatorului I.S.J. Iaşi a canalizat atenţia asupra unei necesare schimbări de mentalitate a populaţiei urbane obişnuite cu transportul motorizat, începând de la vârstele mici. În acest sens, au fost evidenţiate diferitele tipuri de activităţi pe care instituţiile de educaţie le pot iniţia, autonom sau în parteneriate favorabile schimburilor de bune practici, între acestea regăsindu-se exemple de activităţi extraşcolare axate, din punct de vedere tematic, pe promovarea conceptului de „cycling citizenship”. Acesta presupune dezvoltarea unei mentalităţi urbane favorabile deplasării cu bicicleta pentru a contribui la crearea unor comunităţi mai sigure, mai prietenoase şi mai puţin poluate.

De asemenea, prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaş a subliniat necesitatea unei infrastructuri urbane coerent articulate, capabile să asigure deplasarea fluentă şi sigură cu bicicleta, a dezvoltării serviciilor specifice, precum şi a campaniilor de conștientizare a populaţiei cu privire la beneficiile acestui mijloc de transport ecologic, uşor, silenţios, sustenabil, sănătos, flexibil, ieftin şi curat. Nu în ultimul rând, intervenţia coordonatorului I.S.J. Iaşi a punctat rolul exemplului personal oferit de membrii marcanţi ai comunităţii, dar şi necesitatea implicării ONG-urilor în schimbarea viziunii asupra transportului urban.